Bancile "paseaza" carduri cu echipe de fotbal. Afla cine are oferta cea mai buna

19 aprilie 2011

Sursa: ziare.com

Bancile au inceput sa se asocieze cu cluburile de fotbal, in lansarea de carduri care au drept tinta suporterii echipei respective. Astfel, Raiffeisen Bank a incheiat un parteneriat cu FC Steaua, in timp ce BRD s-a asociat cu FC Dinamo.

Raiffeisen Bank si FC Steaua au scos un card de debit cu reduceri importante pentru toti suporterii clubului de fotbal. Cardul va fi disponibil in toate agentiile Raiffeisen Bank din tara, incepand cu luna aprilie 2011, si ofera o reducere de 10% la toate biletele si abonamentele pentru meciurile echipei Steaua, precum si la toate produsele de catering achizitionate in timpul evenimentelor sportive, in interiorul stadionului.

Posesorii cardului vor avea o reducere de 50% la turul stadionului si al muzeului, daca platesc biletele folosind cardul, si de o reducere de 10% la toate produsele achizitionate din magazinele Steaua sau de la magazinul on-line al clubului.

Folosind cardul personalizat, suporterii vor putea achizitiona diferite produse unice, cu autografele jucatorilor. Taxa anuala de administrare a cardului este de 10 lei.

"Aceasta colaborare intre doua branduri puternice nu poate fi decat un succes, avand in vedere ca Steaua are, detasat, cei mai multi fani dintre echipele romanesti, iar Raiffeisen Bank are un foarte mare numar de clienti si agentii in toata tara", a declarat Bobby Durbac, director de marketing al FC Steaua Bucuresti.

BRD tine cu Dinamo, cu MultiCard Suporter

BRD a anuntat si ea, luni, lansarea unui card de debit pentru suporterii echipei Dinamo. Cardul este unul "contactless", creat sub sigla MasterCard, si poate fi personalizat cu fotografii ale jucatorilor, dar permite si accesul pe stadion.

"Fiecare club isi doreste sa isi aduca suporterii cat mai aproape. Acest proiect este o facilitate in plus pentru ei si ne apropie mai mult de ceea ce inseamna relatia club-suporteri intr-un fotbal civilizat. Urmeaza sa dezvoltam si alte facilitati adiacente acestui card, cum ar fi un program de reduceri de care sa beneficieze posesorii lui", a declarat Nicolae Badea, presedintele FC Dinamo.

BRD este prima banca din Romania care a extins la nivel national reteaua de acceptare a cardurilor contactless "Instant Pay", precum si prima care le-a oferit clientilor sai posibilitatea de a-si personaliza cardul "A la Carte" cu fotografia preferata. Daca vorbim despre comisioane, acestea sunt asemenatoare cu cele ale altor carduri de debit.

Comisionul de retragere de la ATM-ul bancii este de 0,20% sau minim 0,2 lei, aceeasi taxa fiind si pentru retragerea banilor de la ghiseu. Daca vreti sa scoateti bani de la ATM-ul altei banci, atunci costul se ridica la 1% din suma plus 3,5 lei. Pentru a retrage bani din strainatate, de pe MultiCard Suporter, va trebui sa platiti 1,5% din suma scoasa plus alti 10 lei. Administrarea cardului cu cip va costa 50 de lei pe an, iar, pentru inlocuirea lui, costurile sunt tot de 50 de lei.


inapoi la lista articolelor